Stiri din: Cronica Romana

Ultimele acțiuni și declarații ale președintelui Traian Băsescu dau dovadă de o totală lipsă de coerență. Propunerile și aprecierile de ordin politic și economic pe care le-a făcut în ultima perioadă nu pot fi descrise altfel decât inepte, amatoricești și chiar stupide. Este dificil de înțeles cum poate un președinte să ajungă în situația în care fiecare declarație îl decredibilizează atât în fața cetățenilor raționali ai propriei țări cât și în fața unor importante forțe geopolitice.

Înțelegem că președintele Băsescu nu are studiile necesare ca să-și formeze în mod independent o opinie cu privire la problemele complexe ale economiei globale, dar un președinte trebuie să aibă și niște consilieri capabili să-i sugereze o interpretare adecvată a realității economice și geopolitice. Exemplul perfect este dat de declarațiile președintelui care au fost făcute după întâlnirile pe care le-a avut cu șefii băncilor austriece din România, Treichl și van Groeningen. Atunci când Banca Centrală a Austriei a început să ia măsuri menite să forțeze băncile austriece să-și reducă expunerile în România, noi am fost printre cei care am avertizat despre consecințele acestor măsuri și retragerile de capital din economia românească. Președintele și o mare parte din presa economică autohtonă au preferat să-i creadă pe cuvânt pe bancherii austrieci care au promis să nu retragă nimic. Recent, șefii Erste și Raiffeisen s-au întâlnit cu președintele Băsescu și i-au repetat aceleași povești, povești pe care președintele le-a reprodus în fața camerelor de luat vederi. Astăzi, se vede clar (pe cifre) că austriecii au mințit, iar președintele a repetat minciunile lor. Raportul Băncii Reglementărilor Internaționale arată faptul că băncile austriece au redus expunerea pe România cu 2 miliarde de euro în decursul trimestrului III din 2011. Nimeni dintre consilierii economici ai președintelui nu i-a explicat diferența între Austria și România. În România bancherii privați care lucrează pentru băncile străine fac ce vor cu Isărescu, iar Isărescu, de facto, lucrează pentru ei. În Austria, Banca Centrală se subordonează intereselor statului și nu a băncilor private. Mai trist este faptul că nu s-a găsit nimeni dispus să ia un raport de la BNR sau BRI și să verifice declarațiile bancherilor austrieci, iar problema principală constă în faptul că președintele, probabil, nici nu a cerut un asemenea raport.

Poziția președintelui în privința crizei economice și politice a Uniunii Europene nu poate fi catalogată altfel decât schizofrenică. Într-unul dintre discursurile sale, președintele a punctat (corect) că zona non-euro va ieși din criză înaintea zonei euro care se confruntă o acută criză a datoriilor suverane și a menționat că România va trebui să se bazeze pe resursele proprii în condițiile în care finanțarea externă va fi dificil de găsit. Astăzi, discursul prezidențial a fost reorientat la 180 de grade. Ideea Statelor Unite ale Europei îl bântuie pe Băsescu. În timp ce toți liderii politici europeni duc o luptă disperată pentru a-și menține suveranitatea, președintele României consideră că cedarea suveranității este un lucru benefic și necesar pentru asigurarea competitivității Uniunii Europene care trebuie transformată în Statele Unite ale Europei. Ne întrebăm dacă președintele crede că o uniune făcută cu personaje de genul lui van Groeningen sau Treichl chiar are șanse să fie o entitate competitivă. De unde a luat președintele idea că o uniune formată din state de facto falimentare ar putea fi performantă din punct de vedere economic? La fel cum o fuziune dintre mai multe companii insolvabile nu produce o companie performantă, nici uniunea statelor falimentare nu va produce o entitate competitivă în plan global. Experiența de până acum a Uniunii Europene a demonstrat că o economie continentală viabilă nu poate funcționa fără egalizarea veniturilor. Astăzi, cetățenii țărilor performante (a se citi: germanii, olandezii, finlandezii) nu vor dori să-și reducă veniturile, iar bani pentru creșterea veniturilor românilor, bulgarilor și altor cetățeni ai periferiei europene nu există. Datoriile acumulate de periferia europeană nu pot fi plătite decât prin utilizarea tiparniței și inflație galopantă, dar vor fi oare nemții de acord să-și sacrifice nivelul de viață, economiile și pensiile pentru a plăti datoriile acumulate de greci și italieni? Chiar dacă (prin absurd) vor fi de acord, problemele structurale ale economiei unionale fac ca viitorul dezastru economic să fie absolut inevitabil. Despre ce uniune poate fi vorba în aceste condiții? Lăsând la o parte considerentele de ordin economic, reamintim președintelui un fragment din jurământul pe care l-a depus:

“Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu !”

Astăzi, președintele Băsescu a spus:

”S-a accentuat cedarea de suveranitate, dar ea e insuficientă pentru ca în viitor să putem avea o UE competitivă. Pașii următori va trebui să-i facem destul de repede, pentru că aici nu mai e vorba de interes național, discutăm de un interes european… Va trebui să avem curajul să spunem că soluția corecta e realizarea Statelor Unite ale Europei… Va trebui să ne punem cu toții la un loc suveranitatea pentru a crea suveranitatea UE.”
(sursa: Hotnews)

Traian Băsescu înțelege să apere suveranitatea, independența și integritatea teritorială a României prin renunțarea la suveranitate în favoarea Statelor Unite ale Europei. Președintele consideră co cedarea suveranității este insuficientă! Înseamnă că dorește ceva mai semnificativ decât doar cedarea suveranității. Grav. E posibil ca în următoarele zile sau luni să vedem o nouă tentativă de a mima o nouă reorientare economică și geopolitică, însoțită de un nou discurs actoricesc, dar pentru președintele Traian Băsescu nisipul din clepsidră s-a scurs și credibilitatea nu mai poate fi restabilită.

Redacția Economică

Cancelarul german, Angela Merkel se află la Beijing unde timp de două zile va încerca să-i convingă pe liderii chinezi să salveze economia europeană. Pe agenda întâlnirilor bilaterale se află următoarele puncte:

1. Susținerea financiară a Uniunii Europene. China, în calitatea sa de deținător al celei mai mari rezerve valutare, poate salva (temporar) economia europeană. Este interesant dacă Angela Merkel poate oferi ceva în schimbul acestor investiții, doar nimeni nu crede că Beijingul va arunca bani în gaura neagră a economiei europene fără să fie compensat pe măsură.
2. Problema Iraniană. China, în calitate de cel mai semnificativ importator de petrol iranian, are un levier substanțial asupra conducerii iraniene, dar din nou apare întrebare: există ceva ce Angela Merkel poate să ofere în schimbul susținerii din partea Beijingului? China nu participă la embargoul împotriva Iranului și o eventuală sistare a importurilor iraniene ar lovi foarte puternic economia chineză. Șanse de reușită pentru cancelarul german: zero.
3. Problema Siriei. China și Rusia se opun adoptării unei rezoluții ONU prin care Vestul ar dori să-l forțeze pe Assad să plece. Angela Merkel declară că ”este nevoie să vedem o comunitate internațională care vorbește într-o singură voce”. Undeva am mai auzit chestia asta. Ceea ce s-a întâmplat în Libia s-a memorizat foarte bine atât la Moscova cât și la Beijing. Șanse de reușită: zero.
4. Problema importului metalelor rare. China este cel mai mare producător (aproape monopolist) pe piața metalelor rare care sunt cruciale pentru toată industria high-tech. Desigur, metatelele rare nu sunt la fel de importante ca petrolul, dar un iPhone nu poate fi produs fără ele. China deja a înțeles că poate folosi acest aspect pentru a exercita presiuni asupra economiilor vestice. Angela Merkel va încerca să convingă Beijingul să relaxeze restricțiile de export. Din nou, totul depinde de abilitatea liderului german să dea ceva în schimb. Să vedem dacă are ce să dea.

Redacția Economică

În poza alăturată îl puteți vedea pe directorul executiv al Hang Seng Bank. Această bancă chineză a lansat primul fond de investiții în aur, unitățile de participare la fond fiind denominate în yuani. De ce este importantă această știre?

Forța unei monede se bazează pe abilitatea de a transforma această monedă în bunuri sau servicii. Dominația dolarului se bazează pe faptul că petrolul și aurul se tranzacționează în dolari. În ultimii ani sistemul monetar bazat pe dolar a început să aibă probleme: Iranul și Venezuela își vând petrolul fără a utiliza dolari, iar China încearcă să creeze o piață ”paralelă” a aurului denominat în yuani. Aurul se tranzacționează în yuani pe bursa din Hong Kong însă volumul este încă redus și până nu demult chiar și investitorii chinezi preferau să tranzacționeze la Londra sau se limitau la achiziția ”aurului fizic”, adică la lingouri sau bijuterii. Acum, s-a creat un circuit complet pentru investitorul chinez (și nu numai) : fondul de investiții în yuani + tranzacționarea în yuani a aurului pe bursa din Hong Kong. Luând în considerație faptul că la nivel global cea mai mare a cererii de aur ”provine” din China, se poate presupune că peste o anumită perioadă de timp cotația de referință a aurului nu va mai fi așa-zisul ”London fixing”, ci ”Hong Kong fixing”.

De obicei nu ne interesează poveștile ”starurilor” din media autohtonă, dar recentul interviu al lui Victor Ciutacu ( http://vali-badea.ro/2012/01/30/vorbe-grele/ ) conține un fragment foarte interesant:

”Cât de mult contează susținerea lui Gintenstein și a lui Franks pentru stabilitatea lui T. Băsescu?

Victor Ciutacu: Enorm. Prin ei îl ţin americanii. Iar el dă la schimb orice. Cumpără avioane, pune scut, trimite carne de tun în teatrele de război. În fine, tot ce i se solicită. Fără americani pică mâine dimineaţă.”

Declarația este foarte interesantă din câteva puncte de vedere. Tehnic, este interesant că unul dintre liderii ofensivei mediatice a opoziției recunoaște faptul că mișcarea de răsturnare a actualei guvernări nu dispune de sprijin internațional, exact cum am prevăzut cu ceva timp în urmă.
Din punct de vedere logic, este interesant de ce nu l-am auzit pe jurnalistul Ciutacu protestând împotriva trimiterii în Afganistan a ”cărnii de tun”? De ce nu a organizat un miting la Ministerul Apărării împotriva scutului anti-rachetă? Ar fi interesant de știut dacă jurnalistul Ciutacu crede că o guvernare USL va retrage soldații români din toate misiunile NATO și va cumpăra orice altceva, dar nu F-16? Jurnalistul Ciutacu este sigur că un președinte USL va spune americanilor să împacheteze scutul de la Deveselu și să plece cu el acasă?
În aceste condiții ne întrebăm:
Jurnalistului Victor Ciutacu îi displace relația vasal-suzeran care încă mai există între SUA și România? Se pare că nu. Dacă era altfel, atunci l-am fi auzit încă de la începutul carierei sale protestând împotriva suzeranilor de la Washington.
Poate jurnalistul Victor Ciutacu este profund deranjat doar de faptul că actuala administrație de la Casa Albă îl place pe Băsescu mai mult decât pe Ponta. Antonescu sau Voiculescu? Se pare că da.

Cu puțin timp în urmă am prezis că FMI va insista în continuare asupra lichidării caracatiței ”băieților deștepți” din sfera energetică și nu numai. Acolo unde anumite organizații, teoretic competente, nu au dorit sau nu au reușit să facă ordine, echipa FMI a reușit să obțină progrese substanțiale. Știm că ”băieții deștepți” se mândresc cu ”spatele” pe care ei consideră că-l mai au în plan internațional. Vizita FMI la București urma să arate dacă efortul de distrugere a caracatiței ”băieților deștepți” s-a împotmolit sau continuă cu succes.

Comunicatul de presă al MECMA referitor la concluziile întâlnirii cu reprezentanții FMI conține un pasaj deosebit de interesant:

Contractele de energie ale Hidroelectrica, încheiate în afara burselor de specialitate vor fi monitorizate în continuare, dar au fost apreciate eforturile depuse de la nivelul ministerului și al companiei, care au avut ca rezultat primele rezilieri. Delegația FMI a cerut intensificarea eforturilor pentru identificarea unor soluții în vederea rezilierii în cel mai scurt timp a acestor contracte.
Sursa: Comunicatul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri

E nevoie de un mesaj mai clar? Semnalul poate fi mai limpede? Este interesant faptul că din 2004 și până în prezent, ni se tot spunea că aceste contracte secrete sunt făcute ”beton” și au clauze penalizatoare care fac rezilierea acestora absolut prohibitivă. Ni se spunea că Hidroelectrica are nevoie de aceste contracte pentru a ”obține finanțare pe termen lung”, sugerându-se astfel ideea că aceste contracte sunt imposibil de reziliat. Iată că MECMA și Hidroelectrica reușesc în mod miraculos să găsească soluții și să facă primele rezilieri. Acest succes, obținut datorită unei enorme presiuni externe, demonstrează fără echivoc faptul că mai multe guverne (de toate coloraturile politice) ne-au mințit cu bună știință. Britanicii au un dicton frumos: ”Where there is a will there is a way”, în traducere liberă: ”unde există voință, există și soluții”. Întrebare pentru clasa politică: de ce voința politică pentru a rezolva problema ”băieților deștepți” a trebuit să fie importată din exterior prin intermediul lui Jeffrey Franks?

Din perspectiva multor comentatori, explicația cea mai evidentă pentru comportamentul Fondului este legată de intenția de privatizare a companiilor de stat. Deși această teorie este foarte populară, din punctul nostru de vedere ea este complet ilogică. Care ar fi interesul Fondului să facă în așa fel încât Hidroelectrica să fie scăpată de contractele oneroase înainte de privatizare? Scăparea de ”băieții deștepți” face în așa fel încât prețul Hidroelectrica să fie mai mare, dar ce cumpărător și-ar dori acest lucru? Mult mai rațională ar fi abordarea inversă: mai întâi privatizarea la preț redus, perfect justificat prin existența ”băieților deștepți” și apoi demararea procesului de reziliere a contractelor oneroase. Mai mult decât atât, FMI avea posibilitatea să ceară privatizarea a 51% din Hidroelectrica și alte companii de stat. Astăzi, Fondul are un levier politic colosal, dat de dependența României de finanțare externă. Faptul că FMI nu a insistat asupra privatizării pachetelor majoritare din Hidroelectrica și Nuclearelectrica și nici nu a impus venirea unui ”investitor strategic”, deși condițiile sunt ideale, trebuie să dea de gândit celor care cred în continuare că ”vendeta” declarată de Franks echipei ”băieților deștepți” din economia românească este doar un episod din lupta pentru activele statului român. Vânzarea a 10% din Hidroelectrica și Nuclearelectrica este doar un pretext, care oferă Fondului Monetar Internațional posibilitatea să preseze autoritățile române și să blocheze fluxurile financiare a ”băieților deștepți”.

FMI nu este o organizație caritabilă și este clar că toate aceste acțiuni au un scop și o motivație bine definite, doar că scopurile și motivațiile deseori depășesc nivelul național sau regional. Acțiunile întreprinse fac parte dintr-un proces mai larg de creare a unui nou context. Rămâne de văzut cine și în ce condiții vor fi beneficiarii acestui context nou. În anumite circumstanțe, cetățeanul român ar putea avea șanse să devină (direct sau indirect) un beneficiar al acestor schimbări.

Redacția Economică

Dragi cititori,

Situația creată forțează anumite clarificări de ordin tehnic:
1. Cum va arăta CronicaRomana.com în continuare?
2. Cum vom evolua?
3. Cine va scrie pe CronicaRomana.com?

Începem cu ultima întrebare: Redacția Economică își va publica în continuare materialele pe acest site. Participarea altor jurnaliști va fi determinată în curând.

Utilizarea exclusivă a formatului electronic are anumite avantaje pe care le vom exploata la maxim:
1. Vom deveni mult mai dinamici și vom publica materiale sau comentarii de mai multe ori în timpul unei zile. Recomandăm cordial să vă abonați la RSS-ul site-ului nostru sau la contul nostru de twitter ( https://twitter.com/#!/CronicaRomana ) pentru a obține informații și comentarii în timp real.
2. Nefiind constrânși de limitările printului, vom putea publica materiale video, audio și documente originale. La noi veți putea găsi documentul prin care Germania cerea Greciei să-și reducă suveranitatea sau părțile interesante din textul notei de fundamentare pe care analiștii Standard and Poor’s au întocmit-o cu ocazia retrogradării ratingului investițional al Franței.
3. În măsura posibilităților, autorii articolelor vor încerca să dialogheze cu cititorii noștri în secțiunea de comentarii. Comentariile vor fi premoderate, dar vom încerca să facem în așa fel ca procesul să fie cât se poate de rapid.

Politica editorială va rămâne neschimbată. Vom încerca să oferim un punct de vedere diferit de clișeele deontologice și sterile ale altor organizații de mass-media. Comentariile și analizele noastre vor fi la fel de incisive, câteodată controversate, câteodată cinice, dar întotdeauna pragmatice, realiste și de bun simț.

În final, profităm de ocazie să scriem câteva cuvinte despre anonimitatea noastră în calitate de autori. Anonimitatea (de fapt pseudonimitatea) este modul nostru de face în așa fel încât cititorul să analizeze faptele și ideile prezentate în text și nu autorii acestuia. Dacă autorul unui text are nevoie să facă ”apel la autoritate” pentru a-și convinge cititorii, atunci autorul este incapabil din punct de vedere profesional. Dacă cititorul are nevoie să știe personalitatea autorului pentru a judeca calitatea ideilor sau faptelor prezentate, atunci cititorul este incapabil de gândire independentă. Civilizația și raționalitatea încep acolo unde se termină discuțiile despre oameni și încep discuțiile despre idei și fapte. Suntem într-o companie bună a autorilor anonimi: începând cu editorialiștii celebrei reviste The Economist și terminând cu controversatul site de analize financiare ZeroHedge. Acestea fiind spuse, nu înseamnă că nu ne veți cunoaște vreodată.

Avem multe idei și le vom realiza la momentele potrivite. Urmează evenimente interesante pe care le vom trăi și le vom analiza împreună.

Cu drag și mulțumiri pentru cititorii noștri

Redacția Economică

Dragi cititori,

Un grup de ”băieți deștepți” a reușit să obțină în mod fraudulos controlul asupra companiilor care finanțează cotidianul Cronica Română. Această situație înseamnă că politica editorială a versiunii tipărite a cotidianului va fi stabilită de personaje insalubre din punct de vedere moral, cu consecințe negative asupra calității materialului oferit cititorilor noștri. Eu am păstrat controlul asupra site-ului CronicaRomana.com și această platformă mediatică va servi în continuare pentru informarea corectă a cititorilor noștri.

Într-una dintre edițiile viitoare vom prezenta o descriere largă a modului în care s-a realizat atacul asupra ziarului.

Cronica Română nu renunță și va lupta în continuare cu toate mijloacele disponibile.

Răzvan Șindilaru
Director Cronica Română

Conferinţa de la Davos a oferit tuturor celor in­teresaţi posibilitatea de a vedea efectele cri­zei economice asupra modului în care gândesc liderii politici şi economici ai lumii. Numeroşi politicieni, economişti şi analişti se întrec în prognoze referitoare la evoluţia situaţiei economice globale. O bună parte dintre prognozele făcute de personaje care au demonstrat în trecut abilităţi predictive sunt foarte negative, atât în privinţa situaţiei globale cât şi în privinţa perspecti­velor zonei euro. Situaţia Greciei se înrăutăţeşte văzând cu ochii şi nu face decât să sugereze că Nouriel Roubini (şi Re­dacţia Economică) are dreptate atunci când prevede ieşirea Gre­ciei din zona euro.
Evenimentele economice influenţează în mod decisiv eve­ni­mentele politice şi criza economică deja a generat schimbări semnificative ale modului de operare a Uniunii Europene. “Principiile umanitare”, “valorile democratice” şi “idealurile eu­ropene” nu pot exista dacă “banii ieftini” care au dat iluzia unei eterne prosperităţi europene nu mai sunt disponibili. Sur­se­le agenţiei Reuters din cadrul guvernului Merkel au confirmat astăzi ceea ce am presupus în editorialul de luni:
“Propunerea guvernului german cu privire la transferul su­ve­ranităţii se referă nu doar la Grecia, ci vizează toate ţările eu­ropene care primesc ajutor şi nu pot să se achite de obliga­ţiile asumate”. Vechiul sistem politic al Uniunii Europene este pe moarte. Foarte curând, fiecare ţară din zona euro va fi pu­să în faţa unei dihotomii implacabile: fie guvernare externă în schimbul finanţării, fie faliment accelerat şi inflaţie colosală. Întoarcere în trecut nu există. Dacă Berlinul a ajuns la concluzia că a venit momentul pentru asemenea măsuri politico-economice, atunci trebuie să concluzionăm că altă soluţie nu există. Configuraţia politică a lumii se schimbă radical.
Cum se vor repoziţiona puterile globale în contextul noii realităţi economice? Din punctul nostru de vedere, lumea unipolară şi-a încetat existenţa în 2008 şi acum ne aflăm într-o perioadă de tranziţie spre o lume multipolară, sau în limbajul diplomatic european “o lume în care problemele interna­ţionale se rezolvă pe baza multilateralismului”. În practică, acest “multilateralism” se va manifesta prin crearea unui sistem în care evoluţia problemelor regionale şi globale va fi determinată de un consens multilateral, şi nu de un dictat al unei supraputeri. Exemplu concret: China, Rusia, Japonia, In­dia şi Brazilia au o pondere din ce în ce mai mare în finan­ţa­rea FMI, mărindu-şi constant contribuţiile financiare, iar di­plo­ma­ţii acestor ţări au declarat, în repetate rânduri, că ob­ţinerea unui influenţe mai mari în cadrul acestei organizaţii este o prioritate a politicii externe. În acelaşi timp, congresmanii ame­ricani încearcă să reducă contribuţia americană la FMI, iar secretarul de presă al Casei Albe, Jay Carney, declară des­chis: “contribuabilii americani nu vor trebui să finanţeze adiţional Fondul Monetar Internaţional”. În aceste condiţii, traiectoria FMI devine evidentă. FMI încă nu a devenit un instrument subordonat în exclusivitate intereselor BRICS, dar procesul de reorientare a acestei organizaţii este foarte vizibil. Faptul că SUA cedează acest instrument fără luptă trebuie să dea de gân­dit celor care doresc să gândească în continuare cu clişe­ele deceniului trecut. În contextul rolului decisiv pe care FMI îl joacă în finanţarea României, această evoluţie va avea conse­cinţe deosebit de serioase. Lumea s-a schimbat.
În plan global, unul dintre aspectele pozitive ale schimbării va fi reducerea drastică a “economiei fantomatice” care nu reprezintă altceva decât un sistem prin care un grup se­lect de persoane poate extrage din economia reală “o rentă” semnificativă, fără a produce ceva util pentru societate. Se poate spune că schimbările care au loc în plan global sunt o reflecţie a victoriei “economiei inginerilor” împotriva “eco­nomiei ofiţerilor de credit” ceea ce nu poate decât să bu­cu­re orice om raţional. Simbolul schimbării sistemului econo­mic va fi trecerea puterii de cumpărare de la bancherul sau brokerul american la inginerul chinez. Un exemplu concret al “eco­nomiei fantomatice” este dat de modul de calcul al PIB-ului SUA. În acest calcul sunt incluse sumele ipotetice pe care pro­prietarii de locuinţe le-ar fi cheltuit pentru chiria propriilor locuinţe, iar “munca casnică” a cetăţenilor care nu lu­crează este trecută în PIB, folosindu-se preţurile serviciilor de menaj oferite de companii specializate. Deloc surprinzător, niciuna dintre ţările BRICS nu foloseşte asemenea me­tode de calcul. În aceste condiţii, orice comparaţie a puterii economice chineze şi americane pe bază de PIB este lipsită de sens. Evoluţia crizei va arăta faptul că PIB-ul chinez, japonez sau rusesc, format din bunuri, resurse şi servicii concrete şi utile este real, pe când PIB-ul ţărilor care-şi bazează economia pe “plimbarea de electroni” în registrele bancare este iluzoriu. La fel, o bună parte din PIB-ul Ro­mâniei este “făcută din pix” şi acest lucru se va vedea în pe­ri­oada următoare.
Dacă se doreşte ca România să-şi găsească un loc adecvat în noul context global, este nevoie de adaptare rapidă atât la noua paradigmă economică cât şi la o nouă paradigmă geo­po­litică şi acest proces trebuia început cu mult timp în urmă.

Redacţia Economică

Încrengătura intereselor politice şi financiare dintre PDL şi şeful statului rămâne greu de destructurat, cât timp relaţia este ex­trem de profitabilă de ambele părţi. Reali­ta­tea ultimilor ani arată cu vârf şi îndesat compli­ci­tă­ţile existente la vârful actualei Puteri. De altfel, Traian Băsescu şi PDL au nevoie unul de celă­lalt. Indiferent de nemulţumirile reciproce, de imi­nentele orgolii şi divergenţe, regimul portocaliu va funcţiona şi pe mai departe ca un tot unitar. Pedeliştii ştiu foarte bine că fără implicarea partizană a lui Băsescu în viaţa politică, fără interpretarea de către acesta a Constituţiei în interesul regimului, nu ar fi putut pune ba­ze­le unei majorităţi parlamentare care să le permită să formeze guvernul şi să aibă, astfel, control total asupra instituţiilor statului.
La rândul său, preşedintele ştie la fel de bi­ne că fără un guvern, Parlament şi instituţii obe­diente nu ar fi putut să deţină atâta Putere în România ultimilor ani. Deci, avantajul a fost re­ci­proc, iar în aceste condiţii este greu să rupi colaborarea cu celălalt. Este adevărat că uneori, şeful suprem de la Cotroceni mai critică PDL, dar o face al naibii de neconvingător. Susţi­ne­rea fă­ţişă a PDL de către Băsescu este de notori­etate. Nu de puţine ori acesta a împărţit clasa politică în buni şi răi, în reformişti şi antireformişti, primii fiind, mai mereu, cei din Modrogan.
De altfel, mai ales în acest an electoral, mulţi pedelişti îşi îndreaptă ultima speranţă că­tre Pa­latul Cotroceni, văzut ca o ultimă baricadă de apă­rare a privilegiilor actualei guvernări. Şeful sta­tului va continua, astfel, să susţină, în dispreţul Constituţiei, partidul pe care realitatea a arătat că încă îl conduce.
Este evident că lupta pentru Putere se duce pe viaţă şi pe moarte pe scena politică. Iar Bă­ses­cu a ales, şi de această dată, să conducă oş­ti­le portocalii în lupta împotriva Opoziţiei. O fa­ce interesat, în contextul în care nu apără, aşa cum susţine, stabilitatea politică şi reforma statului, ci interesele regimului său. În eventualitatea în care USL va câştiga detaşat alegerile locale şi parlamentare, va fi greu pentru Palatul Co­tro­ceni să nu recunoască o nouă majoritate şi să nu îl numească premier pe Victor Ponta. Pentru că în secunda doi, ar fi declanşată procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui. Cu un Par­lament avid de răzbunare, cu o populaţie care nu va mai vota în niciun caz la fel ca la referen­du­mul din mai 2007, cu instituţii şi servicii spe­ciale care vor schimba macazul şi vor sări în bar­ca noii Puteri, va fi greu să supravieţuieşti po­li­tic. Chiar şi pentru un politician redutabil, călit în multe bătălii electorale, ca Traian Băsescu.
De altfel, în cazul pierderii Puterii de către PDL, influenţa şefului statului asupra României va scădea drastic. Nici măcar un rol decorativ nu i se va permite lui Băsescu. Va fi provocat, sfi­dat chiar sistematic, de noua guvernare, situaţie de neacceptat pentru un preşedinte-jucător. Se va forţa prin orice căi suspendarea acestuia. Tocmai din aceste motive, Traian Băsescu şi PDL vor face tot ce este posibil, chiar cu încălcarea legii electorale, pentru a împiedica accesul USL la guvernare. Menţinerea privilegiilor şi a contro­lului asupra României reprezintă singura mi­ză în Modrogan şi la Palatul Cotroceni. Toate ne­în­ţe­legerile de la vârful Puterii se vor subordo­na acestui scop sută la sută electoral.

Iulian Badea

Iranul este gata să accepte o eventuală prelungire a misiunii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) vi­zând clarificarea programului nu­cle­ar al Teheranului, a spus ieri şeful diplomaţiei iraniene, Ali Akbar Sa­le­hi, informează AFP.
“Durata misiunii este de trei zile, dar dacă ei doresc, ar putea fi prelungită”, a declarat Ali Akbar Salehi, citat de agenţia IRNA, declarându-se “foarte optimist în ceea ce priveşte rezultatele” acestei misiuni. O delegaţie de rang înalt a Agenţiei, condusă de şeful inspectorilor AIEA Her­man Nackaerts, a început du­mi­ni­că o vizită de trei zile în Iran, în speranţa de a “rezolva toate chestiunile în suspensie” cu această ţară. Înainte de a porni spre Iran, delega­ţia şi-a exprimat speranţa că va ob­ţine răspuns la întrebările privind “o posibilă dimensiune militară” a programului nuclear iranian.
Ultimul raport al AIEA cu privire la Iran a subliniat în noiembrie 2011 îngrijorarea pe această temă, antre­nând în ianuarie noi sancţiuni occidentale împotriva Teheranului.
Iranul, care denunţă sistematic rapoartele AIEA, pe care le consi­de­ră “politizate”, a avertizat că aceas­­tă vizită constituie un “test pen­tru AIEA”. “Îi sfătuiesc pe eu­ropeni şi pe ame­ri­cani să-şi în­lo­cuiască politica de sancţiuni faţă de Iran printr-o po­li­tică de înţelegere (…) Dacă o vor fa­ce, vor vedea că Iranul va reacţiona pozitiv faţă de ei”, a declarat Ali Ak­bar Salehi.
El a repetat, totuşi, că Iranul nu înţelege să renunţe la programul său de îmbogăţire a uraniului, mărul dis­­cordiei cu marile puteri.
“Nimeni nu are dreptul de a ne cere să oprim îmbogăţirea uraniului, care face parte din drepturile noastre conform Tratatului de neprolife­rare nucleară”, a reafirmat şeful di­plo­maţiei iraniene.